Pedodonția este o ramură a medicinii dentare care se ocupă cu îngrijirea și tratarea dinților copiilor și adolescenților, inclusiv a celor cu necesități speciale de tratament.
Scroll în jos pentru detalii.
Atunci când vine vorba de stomatologia pentru copii unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont, este medicul pedodont la care apelezi.
Medicul pedodont este specializat în stomatologie pediatrică, mai exact în tratarea problemelor specifice copiilor. Deși orice medic poate consulta copiii, este foarte important ca acesta să fie specializat în pedodonție.
Specializarea presupune câțiva ani în plus față de facultatea de medicină dentară, timp în care acesta se pregătește pentru interacțiunea cu copii și tratarea acestora.
Un pedodont trebuie sa aibă cunoștințe de pediatrie, embriologie, patologie generală și orală, să fie un bun cunoscător al psihologiei copilului.
Este foarte important să mergi cu cel mic la un control stomatologic cât mai devreme, pentru a depista în timp util eventualele probleme de dezvoltare ale danturii și a structurii maxilare.
Prima vizită a copilului în cabinetul stomatologic, se recomandă să fie atunci când acesta se apropie de vârsta de 1 an, iar în acest sens este indicată tratarea oricărei situații dentare nedorite apărute la dinții de lapte, oricât de mică sau neînsemnată ar părea.
În majoritatea cazurilor, stomatologii sunt de părere că dinții și gingiile copilului trebuie să fie monitorizați la un interval de 3-6 luni, pentru a preveni posibilele afecțiuni ale gingiei și apariția cariilor.
În funcție de situația dentară a copilului, medicul pedodont îți va recomanda frecvența următoarelor vizite.
În urma unei evaluări a situației dentare ale copilului tău, medicul pedodont poate propune următoarele tratamente:
În afară de tratarea problemelor stomatologice, Pedodontul are o contribuție semnificativă la educarea copiilor, adulților și părinților de mâine în spiritul respectării măsurilor de igienă orală și profilaxie dentoparodontală.
Educarea sănătății orale a micuților începe încă din primele zile de viață prin conștientizarea mamelor asupra importanței alăptării la sân, nu doar datorită anticorpilor conținuți în laptele matern, ci și datorită acțiunii benefice asupra dezvoltării aparatului dento-maxilar pe care îl produce suptul.
Igiena dentară trebuie să înceapă odată cu apariția primilor dinți temporari, iar în acest sens medicul pedopont te poate îndruma cu privire la măsurile de igienă corespunzătoare.
Vrei să afli părerea unui medic pedodont în legătură cu dantura copilului tău?
Consultă lista clinicilor partenere și programează-te la o consultație stomatologică.
În urma consultului, medicul pediatru îți va propune cele mai bune soluții pentru copilul tău.
Folosește voucherul cadou și beneficiază de reduceri la ședințele de tratamente stomatologice oferite de partenerii noștri.
Ai găsit informații utile în acest articol? Arată-l și prietenilor tăi pe Social Media
ANUNTURI
Află cum poți avea dinți mai albi și un zâmbet strălucitor din ”Ghidul tău pentru dinți mai albi”
Utilizand platforma Vigor Dent vei avea acces nelimitat si gratuit la articole informative, cu privire la preventia dentara, dar mai mult de atat, vei beneficia de reduceri la consultatiile periodice oferite de cabinetele partenere, inscrise in program.
Suna acum: 0767 534.597
Luni – Vineri: 10AM – 6PM
Cauta in articolele Vigor Dent
folosind campul de mai jos