Printre problemele cotidiene, grijile care ne însoțesc de dimineață până seara si programul stresant de la serviciu, de multe ori uităm cât de importantă este igiena orală și ajungem să o neglijăm.
Numai că, rezultatul acestei neglijențe poate duce la o problemă majoră, atât pentru sănătatea ta, cât și în ceea ce privește aspectul fizic, și anume: parodontita.
Ce este parodontita
Cum se manifestă
Semne și simptome
Cauzele parodontitei
Ce este Parodontita?
Parodontita este una dintre cele mai grave boli ale danturii. Aceasta este al doilea stadiu, și cel mai sever, al afecțiunii gingivale. Fiind o afecțiune ireversibilă, care poate duce la pierderea dinților.
Parodontita este o afecțiune cronică, de tip inflamator, caracterizându-se prin infecția bacteriană a întregului aparat de susținere a dintelui, numit parodonțiul. Care este alcătuit din mai multe structuri individuale, și anume: gingia, osul și ligamentele care susțin rădăcina dentară.
Cum se manifestă parodontita?
Parodontita începe întotdeauna cu inflamația gingiilor, cunoscută sub numele de gingivită.
Unul dintre primele semne este că gingiile sângerează atunci când te speli pe dinți. După o perioadă gingiile încep să devină roșii și inflamate și, cel mai probabil, vei putea observa un strat colorat de placă bacteriană pe dinți.
Dacă nu este îndepărtată, prin curățarea corectă a dinților, această placă va deveni mineralizată, transformându-se în depozite dure cunoscute sub numele de calcul dentar sau tartru. Acesta nu poate fi îndepărtat de o periuță de dinți.
Lăsată netratată, gingivita se poate transforma în parodontită, deoarece inflamația se poate răspândi sub gingii și de-a lungul rădăcinilor dentare. Acest lucru poate provoca leziuni permanente ale țesuturilor (sau ligamentului parodontal) din jurul dinților și a osului de susținere, moment în care dinții încep să se mobilizeze și, în cele din urmă, se pot pierde.
În majoritatea cazurilor, acesta este un proces treptat, care are loc de-a lungul mai multor ani. Cu toate acestea, anumiți tineri au o formă foarte activă a bolii, care determină slăbirea timpurie și pierderea dinților.
Aproximativ 40% dintre oameni suferă de parodontită, iar in rândul adulților, se estimează că aproximativ 70% din pierderea dinților este cauzată de parodontită.
Vestea cea bună este că, dacă este detectată și tratată la timp, procesul poate fi oprit, iar sănătatea gingiilor poate fi restabilită.
Semne și simptome ale parodontitei
De multe ori parodontita se instalează fără semne evidente, care să te alerteze, însă este posibil să observi câteva modificări precum:
• Creșterea sângerării de la nivelul gingiilor, care poate fi provocată prin spălarea dinților, de la muscat/mestecat sau poate fi chiar spontană.
• Respirație urât mirositoare.
• Modificări în ceea ce privește poziționarea dinților pe arcadă.
• Dinții par alungiți (din cauza gingiilor care se retrag).
• Durere la nivelul gingiilor.
La fumători, sângerarea gingiilor poate fi mai puțin vizibilă. Acest lucru se datorează efectului nicotinei asupra vaselor de sânge, ceea ce face ca progresul bolii să fie ascuns.
Cel mai adesea, prezența parodontitei nu se observă până la vârsta de 40 sau 50 de ani, moment în care s-au produs deja daune majore.
Cu toate acestea, un medic stomatolog poate identifica semnele bolii mult mai devreme, în timpul unui examen dentar de rutină.
Recomandarea noastră este să soliciți medicului dentist un examen parodontal, ca parte a controalelor dentare de rutină.
Cauzele Parodontitei
Parodontita este întotdeauna cauzată de acumularea de bacterii sub forma de placă dentară.
O gura sănătoasă este colonizată de peste 700 de specii diferite de bacterii, dintre care majoritatea sunt complet inofensive și trăiesc în armonie cu „gazda” lor. Dar atunci când nu ne curățăm dinții suficient de bine, depozitele bacteriene se acumulează lângă gingii, formând o placă bacteriană. Aceasta creează condițiile propice astfel încât bacteriile mai periculoase să se înmulțească, iar apărarea naturală a corpului să fie compromisă.
Dacă această placă bacteriană, care este moale, nu este îndepărtată la timp, prin periere, mineralele sunt depozitate în interiorul acesteia, ceea ce duce la formarea unui depozit dur pe dinte, numit tartru (sau calcul dentar).
Prezența tartrului încurajează creșterea plăcii bacteriene către rădăcinile dinților, ceea ce provoacă resorbția osului și slăbirea legăturii dintre rădăcină și os, și duce la dezvoltarea unui spațiu între dinte și gingie, numit pungă parodontală.
Această pungă este locul ideal pentru depunerea bacteriilor dăunătoare, pentru a se înmulți. Deoarece bacteriile eliberează toxine care declanșează în continuare mecanismele de apărare ale organismului, face ca boala să progreseze.
Severitatea și viteza cu care parodontita progresează depind de mai mulți factori, inclusiv:
• numărul și tipul de bacterii prezente
• capacitatea sistemul imunitar individual de a se apăra împotriva bolii
• prezența sau absența factorilor de risc (de exemplu, fumatul, diabetul)
• factorii genetici
• anumite tipuri de medicamente.
De exemplu, cu cât bacteriile sunt mai agresive și răspunsul sistemului imunitar al pacientului este mai slab, cu atât boala va fi mai activă. Iar daca pacientul este fumător sau are diabet, apărarea organismului poate fi afectată, ceea ce poate duce la accelerarea procesului.
În plus, anumite medicamente, cum ar fi agenții antihipertensivi sau vasodilatatori și imunoterapia, pot determina pacienții să devină mai sensibili la gingivită.
De aceea, pentru a evita apariția parodontitei este foarte important să ai o rutină corectă de igienă dentară și să te prezinți la cabinetul stomatologic de cel puțin 2 ori pe an. Un medic stomatolog sau parodont poate depista din timp semnele bolii parodontale și îți poate recomanda cele mai bune metode de tratament, pentru a evita apariția și progresul parodontitei.
Citește mai departe și află care sunt factorii de risc si consecintele parodontitei, care sunt metodele de preventie si tratament sau care este legatura dintre parodontita si alte boli.
Nu ezita să apelezi la ajutor specializat încă de la primele semne de boală. Programează acum o consultație online prin Getvig.Health și află opinia avizată a medicului stomatolog.
Surse de informare: mayoclinic.org, medicalnewstoday.com, my.clevelandclinic.org