Durerea dentară este o durere care anunță că ceva nu este în regulă cu dintele sau gingia din cavitatea ta bucală. 

Aproape toți oamenii s-au confruntat, la un moment dat în viață, cu o durere dentară. Primele dureri dentare apar în momentul erupției primilor dinți de lapte, la câteva luni de viață. Pierderea dinților de lapte și erupția dinților definitivi pot fi însoțite, de asemenea, de dureri. Ca adult, poți experimenta dureri dentare de diferite intensități și durate în funcție de cauzele care le-au provocat. 

O durere dentară nu trebuie lăsată neinvestigată și netratată deoarece se poate agrava și conduce la complicații. 

Clasificarea durerilor dentare

Care sunt cauzele durerilor dentare 

Care sunt simptomele durerilor dentare

Tratamentul durerilor dentare

Prevenție 

Clasificarea durerilor dentare

Durerile dentare pot varia de la ușoare și moderate la grave și pot fi intermitente sau continue. Astfel, durerile dentare se pot clasifica în:

  • dureri ascuțite, care apar la atingere sau presiune pe zona afectată
  • dureri intense, cu perioade de durere foarte mare
  • dureri ascuțite, la consumul de alimente foarte fierbinți sau foarte reci
  • dureri ușoare, care trec aproape nebăgate în seamă 
  • dureri care apar doar pe perioada mestecării alimentelor 
  • dureri de lungă durată, constante
  • dureri continue sau intermitente
  • dureri care pot iradia la nivelul feței, urechilor, capului
  • dureri care pot crește în intensitate în timpul nopții.

Care sunt cauzele durerilor dentare

Cauzele apariției durerilor dentare pot fi legate strict de inflamația pulpei dentare sau a gingiei, dar pot apărea și în contextul altor boli care nu țin de dinți.

Cauzele legate de problemele dentare pot fi:

  • cariile dentare
  • infecțiile dentare 
  • fisuri sau fracturi dentare 
  • abcesele periapicale 
  • aparate ortodontice efectuate sau purtate necorespunzător 
  • inflamații ale gingiilor cauzate de infecții provocate de bacterii
  • inflamații ale gingiilor cauzate de rănirea acestora sau infiltrarea unui rest alimentar în ele
  • retracția gingivală 
  • erupția dinților de lapte și a dinților definitivi la copii
  • erupția molarilor de minte la adulți 
  • eroziunea, tocirea dinților.

Durerile dentare pot apărea, de asemenea, ca manifestare a unor afecțiuni instalate în organism. Printre acestea se numără:

  • sinuzita bacteriană (inflamația sinusurilor), durerea apare la dinții situați în apropierea zonei inflamate
  • probleme legate de articulațiile maxilarului (durerea iradiază la dinți) 
  • afecțiuni cardiace (durerea de dinți poate anunța chiar instalarea unui infarct miocardic) 
  • afecțiuni neurologice, care duc la inflamarea maxilarului și a dinților 
  • cancerul pulmonar (poate conduce la dureri dentare prin iradiere)
  • tumori situate în vecinătatea cavității bucale (zona ORL) 
  • tumori cerebrale.

 Simptomele durerilor dentare

 Durerea dentară poate fi însoțită și de alte manifestări. Printre acestea se numără:

  • inflamația și umflarea gingiei 
  • febra
  • miros urât în gură 
  • gust neplăcut în gură 
  • dureri de cap
  • punguța cu puroi la baza dintelui
  • dinți pătați 
  • durere la nivelul feței, urechilor
  • față umflată 
  • durere la deschiderea gurii
  • respirație greoaie.

Durere de dinti

Care este tratamentul durerilor dentare

Tratamentul durerilor dentare se realizează în funcție de cauza care le-a provocat. Astfel, unele dureri cauzate de o iritație ușoară a gingiei se pot trata acasă, în câteva zile. Însă dacă durerea provine din interiorul dintelui este necesară vizita la medicul stomatolog. 

Acesta îți va pune o serie de întrebări pentru a afla cauza care a condus la apariția durerii, unde este localizată, cât de intensă este, în ce condiții devine și mai supărătoare sau se diminuează. 

În urma examenului clinic (examinarea gurii, dinților, gingiilor, limbii, urechilor, nasului, etc) și a răspunsurilor tale medicul stomatolog va realiza planul de tratament. Cel mai probabil o radiografie dentară va fi necesară pentru stabilirea cu exactitate a diagnosticului și a conduitei de tratament.

Tratamentul stomatologic poate include terapie pentru durere și infecție, aplicarea unei plombe sau a unei coroane dentare, aplicarea unui aparat dentar, extracția dintelui, atunci când este cazul, etc.

Procedurile de tratament pot consta în:

  • Tratamentul de restaurare a leziunilor provocate de carii sau tocirea dinților – consta în reconstrucția dintelui afectat. 
  • Tratamentul endodontic sau de canal – se realizează atunci când durerea dentară este cauzată de o infecție sau un abces și constă în scoaterea nervului și închiderea canalului, eliminarea țesutului afectat, plombarea sau reconstrucția dintelui.
  • Tratamentul parodontal – este necesar în cazul unei infecții la nivelul gingiei. 
  • Aplicarea unei coroane dentare.

 

Tratamentul medicamentos constă, de regulă, în administrarea de analgezice și antiinflamatoare pentru calmarea durerii și reducerea inflamației. Atunci când este instalată o infecție se prescriu antibiotice. 

Tratamentul chirurgical este necesar atunci când tratamentul conservator nu dă rezultate și constă, de obicei, în extracția dintelui. 

Acest tratament se aplică, de multe ori, și în cazul molarilor de minte care cresc strâmb, încălecați peste alți dinți, rămân acoperiți de gingie.

Cum poți preveni durerile dentare

Iată câteva sfaturi care pot ajuta la prevenirea durerilor dentare și menținerea sănătoasă a dinților și gingiilor:

  • Consumă alimente bogate în vitamine si minerale (vitamina C, vitamina A, zinc, fluor, etc.) 
  • Evită consumul alimentelor bogate în zahăr, amidon și a băuturilor acidulate
  • Renunță la fumat
  • Nu consuma alimente prea reci sau prea fierbinți 
  • Folosește ața dentară, cel puțin o dată pe zi
  • Folosește apă de gură 
  • Schimbă periuța de dinți la 3-4 luni
  • Periază-ti dinții, de două ori pe zi
  • Utilizează o pastă de dinți potrivită 
  • Efectuează un control stomatologic de două ori pe an
  • Efectuează un detartraj profesional o dată pe an
  • Nu-ți roade unghiile sau alte obiecte
  • Etc. 

Dacă te confrunți cu o durere dentară, cere sfatul medicului specialist.

Dacă ai nevoie de părerea autorizată a unui specialist, programează acum o consultație online programare online la un medic stomatolog prezent în platforma Getvig.health.

Surse de informare: www.webmd.comwww.healthline.comwww.my.clevelandclinic.org

Ai gasit acest articol util?

Ai gasit acest articol util? Arata-l si prietenilor tai pe Social Media

Share on facebook
Share on linkedin

Ai Grija de
Zambetele Tale!

Afla cum poti avea dinti mai albi si un zambet stralucitor din ”Ghidul tau pentru dinti mai albi”

cropped-logo.png

Cauta in articolele Vigor Dent
folosind campul de mai jos

Notificare: Acest website foloseste cookies pentru a-ti personaliza experienta.